O NOUA MISIUNE
24 Februarie 2010, ora 6:45 pm
De Dragobete, au jurat din nou dragoste tarii. Este vorba de trei buzoience de la Batalionul 60 Paraşutişti care astazi au primit în dar o misiune în regiunea Kosovo, sub comanda NATO. Împreună cu alţi 83 de camarazi de arme, cele trei tinere vor executa timp de 6 luni patrulări în satele albaneze şi vor organiza filtre la punctele de trecere a frontierei.
Cei 86 de parasustisti buzoieni vor ajunge in Kosovo, la numai 6 luni dupa ce un alt detasament de la unitatea din Crang s-a intors dintr-o misiune in aceeasi zona. La acea vreme, parasutistii buzoieni au fost inlocuiti in Kosovo de militarii Batalionului 498 Bacau, aflati acum la finalul misiunii. Printre cei 86 de parasutisti buzoieni care vor pleca acum in Kosovo se afla si 3 tinere. Ele sunt obisnuite cu viata de armata dar au totusi mari emotii pentru ca se afla la prima misiune de acest fel. Doua dintre buzoience sunt voluntare dar spun ca sunt pregatite sa faca fata oricaror provocari. Vestea ca vor pleca in misiune in Kosovo nu i-a luat prin surprindere pe prietenii si rudele tinerilor. Toti cei apropiati militarilor care vor pleca in Kosovo au mari emotii. Ei stiu ca in alte misiuni s-au intamplat multe tragedii, indiferent de gradul lor de pericol.
Cei 86 de parasutisti buzoieni vor pleca in Kosovo in cateva zile unde vor sta pana la jumatatea lunii august. Militarii vor fi dislocati in partea de vest a provinciei Kosovo unde, in colaborare cu militari italieni, sloveni si unguri, vor indeplini misiuni in scopul mentinerii unui climat de securitate. Pentru siguranta lor si a misiunilor, parasutistii buzoieni dispun de arme moderne dar si de 7 masini VAMTAC dotate cu tehnica de ultima ora, care fac fata inclusiv atacurilor chimice. Militarii buzoieni au mai asigurat misiuni de mentinere a securitatii sub comanda KFOR in acelasi loc, in perioada februarie-septembrie 2009. Misiunea de atunci a decurs fara incidente.
199 vizualizări